News Alert Ambasadorul României la Moscova a fost convocat la sediul MAE rus. Zaharova a anunțat motivul 25.06.2026

Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat luni la sediul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova. „Ambasadorul român a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe, unde va fi informat despre măsurile de represalii pentru închiderea Consulatului General al Rusiei la Constanța", a declarat aceasta, potrivit agenției ruse de stat Interfax, citată de Agerpres. Decizia de închidere a consulatului rus de la Constanța a fost luată de autoritățile române după ce o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați, impactul fiind urmat de o explozie și un incendiu. Consulul general al Rusiei la Constanța a fost declarat persona non grata. Anterior, Zaharova avertizase că „acțiunile neprietenoase ale autorităților române cu siguranță nu vor rămâne fără răspuns”.















